În urmă cu câțiva anișori, cand eram și eu copil cuminte, obișnuiam să îmi petrec mai mult timp la țară, într-un sat din județul Sălaj – unde locuiește și acum bunicul meu. La cântatul cocoșului mă trezeam cu o foame de lup inspirată de aerul curat și munca din ziua anterioară. Țin minte că mergeam în grădină, unde parcă îmi făcea cu ochiul, ademenindu-mă, câte o roșie mare și suculentă, îndelung mângâiată de razele soarelui. Amintirea e atât de vie în memoria mea…
După toți acești ani, îmi amintesc cum mușcam din roșia călduță și gustul specific, rar întâlnit azi. Îmi aduc aminte și de sunetul distinct al merelor când lovesc pământul, mirosul laptelui proaspăt de vacă și al salamului scos direct din afumătorie.
Amintirile mă bucură și mă întristează deopotrivă. Cu excepția acelor vizite pe care i le făceam bunicului și care s-au rărit în timp, mi-am petrecut viața în oraș – în centrul orașului Baia Mare –, unde unii nici nu stiu cum arată o vacă sau o găină în realitate. M-am specializat în controlul și expertiza produselor alimentare și am aflat ce sunt aditivii alimentari (E-urile), cum decurge procesul de fabricație al produselor alimentare și multe secrete din domeniu.
Tristețea mea reiese din informațiile care mi se relevă în contactul cu cei din jur, când îmi dau seama că pur și simplu „întâlnirile” lor cu produsele tradiționale românești sunt rare. Când cumpărăm o mașină de spălat sau un telefon mobil ne uităm la toate specificațiile dar când ne alegem alimentele nu suntem atât de interesați. Economia țării e într-o prăpastie din care nu ne vom ridica fără a ne întoarce înspre producătorii proprii.
În Baia Mare, real,- Hypermarket organizează târgul producătorilor locali. Pune la dispoziția consumatorilor o gamă variată de produse alimentare românești. Am mers în hypermarketul real,- și am verificat oferta producătorilor locali. Am întâlnit produse de foarte bună calitate începând cu prăjituri, cozonaci, produse lactate, produse din carne de porc și vită, produse de patiserie și panificație, fructe, legume. Prețurile sunt, în general, puțin mai mari decât ale produselor procesate industrial însă, de data aceasta, în calitate de specialist, vă spun că nu se compară. Am avut norocul să am pe cineva în mediul rural și să pot face o comparație relevantă. Aceste produse sunt sănătoase, au proprietăți nutritive adecvate și sunt foarte gustoase.
În Baia Mare se organizează de câțiva ani un târg al producătorilor locali chiar în centrul orașului. De asemenea, în ultima săptămână a lunii septembrie au loc, tot acolo, Serbările Toamnei; se adună meșteri populari, producători locali și artizani care ne prezintă produsele lor 100% românești, iar noi beneficiem de produse tradiționale, sănătoase și de calitate ajutând economia locală, regională și națională. Sper ca inițiativele de acest gen să fie apreciate și adoptate în cât mai multe regiuni și mă bucur ca hypermarketurile real,- își îndreaptă atenția în această direcție și acționează prin programul „Produceți românește, vindem românește”.
Revin la bunicul meu, care e un moșneag simpatic și foarte harnic, dar pe care nu îl pot vizita atât de des pe cât aș vrea. Pot în schimb să mă urc într-un autobuz real,- care mă duce gratuit la hypermarket și să regăsesc în incinta acestuia gusturile copilăriei mele petrecute în mijlocul produselor și obiceiurilor românești.
0 comments:
Post a Comment